Quantcast
Channel: Vixy
Viewing all 402 articles
Browse latest View live

Calendar advent: 5 decembrie 2018

$
0
0
5 decembrie:
"Uite, Madicken, ninge!" de Astrid Lindgren

"În timp ce o aștepta pe mătușa ei în fața unui magazin, într-o zi de iarnă, Lisabet îl vede pe Gustav, un copil din vecini, cum se plimbă ascuns în spatele unei sănii, pe tălpi, fără știrea vizitiului. Se crede atât de grozav încât îi spune fetiței că ea nu ar avea niciodată curaj să facă așa ceva. 
Dar lui Lisabet atât îi trebuie. Cum să nu aibă curaj? 
De ce crede toată lumea că e încă mică? 
Uite, chiar acum o să se urce și ea pe ascuns în spatele unei sănii. Nici nu e greu, dacă se ține bine. Și e nemaipomenit să străbați în clinchet de zurgălăi orașul învelit de zăpada strălucitoare. Dar sania merge din ce în ce mai repede, lasă în urmă casă după casă și iese din oraș ca vântul. 
Oare unde se duce? 
Cum o să se-ntoarcă Lisabet acasă la mama, la tata și la sora ei mai mare, Madicken?"



Activitatea propusa pentru aceasta carte, a fost una senzoriala, sa-si bage degetelele in "zapada", sa faca bilute pe post de bulgari...
In cutia cu aluat am creat un peisaj de iarna si am reconstituit impreuna fragmente din poveste. Joaca in zapada, bataia cu bulgari, Sasso, cainele aleargand bucuros prin neaua pufoasa iar Gosan, pisica, de pe margine, intrebandu-se ce-i cu atata veselie.

Aluatul l-am facut in graba, fara sa cantaresc ingredientele, ci pur si simplu peste faina am turnat putin ulei, sare si apa calduta. Apoi am framantat. Pentru ca am pus prea multa apa, am completat cu faina pana ce aluatul s-a dezlipit de pe degete.

Figurinele sunt inuitii din sertarul cu habitatul polar. Dar cine, in afara de mine, baga de seama ca Lisabet nu are caciulita rosie si jacheta verde? Sau ca Madiken nu are haina albastra?
Poate candva, pentru piticii mei de pe creier, am sa fac papusi asortate povestii...

Gata! La joaca!







Calendar advent: 6 decembrie 2018

$
0
0
6 decembrie:
"Șșș! Avem un plan" de Chris Haughton

"Patru prieteni au plecat la pădure. Trei dintre ei, cei mai mari, poate adulți, știu exact ce vor: să prindă o pasăre. Au luat cu ei plase și o colivie. Sunt foarte bine pregătiți și au un plan... 

Cel mai mic, poate copil, nu are și el o plasă de prins păsări, colivia e prea mare ca s-o poată ține și mai rămâne și în urma celorlalți care merg grăbiți și nu pierd vremea - pentru că au un plan... Trebuie neapărat să prindă pasărea. De ce? Nu se știe. Sunt multe lucruri pe care oamenii mari le fac fără să dea vreo explicație. 

Dar cel mai mic nici nu se gândește la asta. El nu-și poate stăpâni impulsul de a spune prietenos păsării „Salut, puiuț!” și de a zădărnici în repetate rânduri și în moduri din ce în ce mai amuzante tentativele celor mari. Oare cel mai mic nu e de fapt cel mai înțelept? S-a obținut vreodată ceva durabil cu forța? Prietenia e mult mai puternică, ne învață această poveste (cu paginile cartonate integral și cu colțuri rotunjite) pentru care autorul a ales ca motto cunoscutele cuvinte ale lui Albert Einstein: „Pacea nu poate fi păstrată cu forța, ci numai prin bună înțelegere.

Este cartea primita de Mos Nicolae, in ghetute. Si a dorit sa o rasfoiasca el singur inainte sa o citim.
Cred ca a fost dragoste la prima vedere, pentru ca o tot ia si se tot uita singur pe ea.
Are foarte putin text dar exprima multe, iar in momentul de fata a ajuns sa o citeasca singur singurel.




Si noi, adultii casei, adoram aceasta carte. L-a facut pe puiutul nostru sa se straduiasca sa pronunte pe "Ş". Doamne si este atat de dragut cand o face... Este un ş perfect, cu accent englezesc. :)))


Activitatea propusa pentru cartea primita in ghetute, a fost o activitate de colorat.
Am descarcat imagini de pe pagina autorului, Chris Haughton, am tiparit si gata activitatea zilei.





Calendar advent: 7 decembrie 2018

$
0
0
7 decembrie:
"Over and Under the Snow" de Kate Messner

Deasupra zapezii totul este complet alb, dar sub zapada, este o lume secreta unde traiesc veverite, iepuri, ursi si multe alte animale ce supravietuiesc gerului iernii.
Cartea este o calatorie pe schi, prin padure, intr-o zi de iarna, in care vei descoperi lumea animalelor ce traiesc sub zapada.


Activitatea cartii din 7 decembrie m-a facut sa muncesc cateva ore bune, dar jur ca nu regret nici o secunda ca m-am culcat la 4 noaptea iar pe la 7 si ceva, cel mic a dat trezirea, cu sufletul la gura sa vada care este activitatea zilei. :)

Unde se duc animalele cand ninge? Cum supravietuiesc? Cu ce se hranesc? Cine hiberneaza?
Sunt atat de multe intrebari ce pot avea raspunsul usor si natural, cand ai o cutie senzoriala la indemana,  cu barlog, vizuine, pesteri, cu un copac ce ascunde multe secrete, cu rame, castori, arici, ursi, veverite, caprioare, si tot felul de vietuitoare ce reusesc cu dificultate sa treaca peste zilele iernilor grele.













Sunt extrem de incantata de rezultat, si parca a avut cel mai mare succes din tot ce am mesterit pana in prezent. Poate ca si varsta este de vina, atunci cand am facut habitatele din dulap era nitel mai mic si nu isi exprima bucuria si incantarea, de a face joc de rol.

Am folosit cutii de carton, hartie kraft, pietricele, muschi de copac, frunze uscate, scoarta de copac, ghinde, vata de bumbac... toate materiale reciclate, mai putin animalele care sunt figurine din plastic.

Din pacate, noaptea, cand am facut cutia senzoriala "sub zapata" nu m-am mai gandit sa fac fotografii din etape diferite ale realizarii, dar cred ca este usor de identificat din fotografiile cu detalii, cam cum sta treaba.

Ce pot sa garantez, este ca poate fi un start bun intr-o dicutie fara sfarsit, cu zeci de intrebari ce parca nu se mai termina din partea micului curios.
Cu ocazia aceasta m-a facut si pe mine sa ma mai documentez despre anumite animale. :)





Bucataria lui

$
0
0
"Ajuta-ma sa fac singur" Maria Montessori.

Incercand sa-i sustinem independenta si sa-i oferim un mediu in care sa poata invata in ritmul propriu de dezvoltare si conform dorintelor lui, am adaptat putin mediul ambiental.
In limitele spatiului avut, si cu resurse financiare minime, am incercat sa-i oferim libertate de miscare. Stiu ca s-ar fi putut mai bine, dar conditiile au fost de asa natura incat ne-au pus la incercare si imaginatia.

Nu cu mult timp in urma, va prezentam aicicamera lui, a pustiului vesel si minunat din viata noastra, iar astazi incerc sa va arat bucataria.
Bucataria este extrem de mica, iar in momentul in care am achizitionat apartamentul, nu aveam planuri pentru un copil, deci nu am gandit ca fiind un mediu prietenos pentru un copil.
Sa va dau cateva exemple pe care le-as aborda diferit in prezent:
  1. nu am prevazut o masa in bucatarie, in acel moment mancam in pat sau pe canapea cand urmaream filme la calculator (hehehe, ce vremuri...),
  2. nu am calculat ca un bebelus iti face bucataria varza cand incepe diversificarea, ca ar exista vase murdare cu tonele si ar fi utila o masina de spalat vase plus un spatiu mult mai mare si mai bine organizat pentru depozitare,
  3. in momentul renovarii apartamentului, am scos masina de spalat rufe din debara (doream mai mult spatiu pentru haine si diverse lucruri, nu pentru vase, iar ironia face ca am avut ocazia sa folosesc la maxim bucataria aceasta micuta atunci cand am pregatit cartea cu retete pentru cei mici. :)) ) ci am introdus-o intr-un dulap din bucatarie. Cred ca un sfert din spatiul de depozitare al bucatariei a fost ocupat, dar asta este viata... cand esti o pasarica libera ce zboara pe cerul albastru, vezi altfel lucrurile.

Concluzia: am adaptat ce am avut, o mini bucatarie cu zona de pregatit masa sau masuta si scaun pentru el, nici nu incapea in spatiu, dar aminte in discutie, asa ca am folosit cu mare succes un turn de invatare (LT=Learning Tower) improvizand si adaptand o scarita in 2 trepte, de la ikea.
Ce-i drept, cred ca a fost cea mai buna alegere, pentru ca i-a fost si inca ii este extrem de util acest LT.



Mereu a fost mai inalt decat media lui de varsta, ceea ce l-a ajutat mult sa elimine din frustrarile ca nu ajunge la anumite lucruri.
In prima faza, isi putea lua tacamurile din sertarul de sus, ajungand stand in picioare langa dulap. Apoi am mutat totul in sertarul din mijloc, ii este la indemana si usor sa le ia fara sa se aplece exagerat de mult peste LT.



LT sta mereu in dreptul frigiderului, slava domnului ca este congelatorul in partea de jos si nu sunt nevoita sa-l mut de fiecare data cand as fi avut nevoie sa iau ceva din frigider.
In momentul in care doreste sa spele ceva la chiuveta, sau sa ia ceva de pe dulap, il impinge.
Nu avem covor sau mocheta in bucatarie, deci a putut, inca de la inceput, sa-l impinga destul de usor pe parchet, fara a avea obstacole.



Taburetul pentru copii, initial a fost in baia mica, ulterior l-am mutat in bucatarie. De cateva luni a inceput sa refuze sa-l mai foloseasca la spalatul mainilor, zicand ca el ajunge deja la chiuveta si nu mai are nevoie de el in baie, asa ca si-a gasit un locsor in bucatarie, pentru momentele scurte si rapide cand doreste sa ia fructe din fructiera si nu necesita sa mute LT-ul.


La aragaz, nu a a umblat si nu umbla, nu a avut nici macar o tentativa de a-l aprinde. De la inceput i-am aratat si i-am explicat ce presupune focul, i-am permis sa puna mana pe lucruri calde/fierbinti sa decida singur daca merita sa atinga atunci cand iese abur.
Acest lucru nu ma face sa nu-l supraveghez mereu cand are "tleaba=treaba" in "butulie=bucatarie", mai ales ca recent a-nceput sa ceara sa vada ce este in oalele si tigaile de pe foc, si sa doreasca sa ma ajute sa amestece.



Tot recent, i-am prezentat setul ustensilelor de bucatarie, marca Opinel. Mi-l doream de foarte mult timp pentru el, mai exact de cand incepuse sa prezinte interes si sa se repeada, de fiecare data cand prindea ocazia, sa puna mana pe cutitele mele de bucatarie, si sincer tare imi era teama sa i le las la dispozitie.
Pentru ca nu reuseam in nici un chip sa dau de produsele acestea in Romania, vacanta din Grecia mi-a adus o mare satisfactie, cand la receptia hotelului au fost de acord sa faca ei comanda online, la un distribuitor tocmai din Atena. A fost cel mai frumos cadou pe care mi l-am facut in concediu. :)))

Pana in momentul in care i-am prezentat cum sa foloseasca setul, utilizase cutitul pentru a taia lucruri moi, cel din setul ikea pentru copii. iar pentru legume si fructe nitel mai tari, ustensila ondulata care necesita apasarea cu ambele maini, deci oarecum mai eliminam riscul sa-si juleasca degetele.




Ah, de mancat, mancam in sufragerie... cam de cand a inceput el autodiversificarea am achizitionat o masa pentru toti.
Aceasta este aventura noastra in bucatarie, sper sa va incante si sa va fie de folos experientele noastre.

Cu drag,
Cecilia

Calendar advent: 8 decembrie 2018

$
0
0
8 decembrie:
"Iarna" de Grigore Vieru

"O frumoasa povestioara de iarna de Grigore Vieru, impodobit la ilustratii color de Veronica Neacsu."

Marturisesc, ca eu o indragesc tare mult de cand am descoperit-o iarna trecuta. Si mai vreau sa marturisesc, ca nu stiam ce este harbuzul.





Activitatea a presuspus un joc de rol, si tot timpul cat ne-am jucat, am ascultat
"Saniuta fuge,
Nimeni n-o ajunge
Are dor de duca
Parca ar fi naluca

Toata ziua prin zapada
Vine lumea sa o vada
Saniuta e usoara fuge parca zboara...", 
asa dor mi-a facut de copilarie, ca am retrait fiecare vers din cantecelul invatat la gradinita.

Pentru joc am luat repede ghetarul/muntele inzapezit din sertarul habitatului polar, i-am facut din bete de inghetata o saniuta iar apoi i-am dat o punga cu vata de bumbac pentru a-si crea singur o scena de iarna cu un derdelus.

Atat de mult i-a placut, incat si ziua urmatoare alerga prin casa dupa mine sa ne jucam cu Mitru si cu Nuta.







Calendar advent: 9 decembrie 2018

$
0
0
9 decembrie:
"Mesajul pasarilor catre inimile copiilor" de Kate Westerlund

"Cu mult timp în urmă, s-a născut un copilaș foarte special, iar animalele de pretutindeni au auzit în gânguririle sale un cântec de bunăvoință și binecuvântare pentru toate creaturile pământului. Dar, acum, păsările s-au întrebat de ce nimeni nu mai răspândește mesajul acestui cântec minunat. Bufnițoiul cel bătrân le spune că "oamenii nu îl mai ascultă. Mulți cred că mesajul este pentru ceilalți, că nu este pentru ei".



Activitatea propusa a inclus multe pasari frumoase si colorate.
Trebuia sa identifice o serie de pasari si sa asocieze cardurile cu figurinele.
Mi-am prins urechile destul de rau cand am cautat, destul de mult pe internet, sa vad echivalentul denumirilor in limba romana, iar cateva nu am reusit sa le gasesc asa ca daca stiti va rog mult sa imi lasati si mie un mesaj cu denimirile pentru: yellow warbler, indigo bunting.
Eventual daca identificati erori in asocierile facute de mine, va rog sa ma corectati!








Calendar advent: 10 decembrie 2018

$
0
0
10 decembrie:
"Cand tuna a tort" de Patricia Polacco

"Patricia Polacco își amintește o nouă întâmplare despre bunica ei, îndrăgita Babușca, și o transformă într-o poveste emblematică despre cum să învingi cu joc și voie bună… frica de tunete.

Când zgomotele furtunii devin amenințătoare, iar tunetele fac să se cutremure ferestrele, Babușca o atrage pe nepoțică într-un joc terapeutic – așa cum sunt toate jocurile, dacă stăm bine să ne gândim. Pentru bunica, când tună, tună a tort! Leacul pentru frica de tunete și fulgere este un tort special, pregătit cu sufletul la gură, în ritmul furtunii. La sfârșitul jocului, nepoțica descoperă că este o fetiță curajoasă, iar pe masa din bucătărie miroase cel mai îmbietor tort de leac."




Nu cred ca as fi gasit activitate mai potrivita pentru aceasta carte. E vorba de un joc senzorial cu fenomene ale naturii, ce dezvolta motricitatea fina, concentarea si rabdarea.

Este usor de pus in practica pentru ca este nevoie doar de o coala A4 tiparita cu diferite fenomene ale naturii (eu aveam designul facut deja cu fulgere, nori, soare, ninsoare, etc., de la un alt joc facut pentrtu identificarea vremii pe zile) si o alta cu aceleasi imagini decupate individual.

Coala A4 am lipit-o cu scotch de masa, iar deasupra ei am lipit o punga in care am pus sampon. Din pacate samponul pe care l-am avut era cam transparent, asa ca am adaugat si vopsea acrilica albastra.
Am pus imaginile decupate intr-un saculet, si dupa ce extragea un minicard, trebuia sa-l identifice cautand pe coala mare, cea de sub sampon.

A fost super distractiv iar spre final, incepuse sa traga cu ochiul in saculet si sa-si aleaga ce cardulet doreste.










Porchita si Gerard

$
0
0
Cartile cu elefantul Gerard si Porchita sunt mult indragite la noi acasa. Este distractie, este veselie si mare bucurie cand le rasfoim, iar pustiul a invatat sa le "citeasca" singur.
Preferatul, este pe departe, Porchita cu replica favorita: "BANANA!", din cartea "Suntem intr-o carte!" de Mo Willems, iar de fiecare data cand ajungem la replica "Suntem intr-o carte!" o cantam dansand.
Doamne cat se prapadeste de ras cel mic...
Personaje din carti i-am mai facut, dar de data aceasta am stabilit sa le pictam pe o bluza.
In general nu prea isi ia jucarii sau jocuri atunci cand pleaca de acasa, dar cu ocazia aceasta, are posibilitatea ca Porchita si Gerard sa fie cu el de fiecare data cand doreste.



Sa va aratam cum am lucrat impreuna pentru aceasta minunata bluza, care ii aduce de fiecare data cand o poarta, zambetul pe buze si topaiala, schimband replica din "Suntem intr-o carte!, in "Suntem pe un tricou!".

In prima faza, a rasfoit cartea cu mare atentie si a ales ce secventa vom picta.


A introdus un carton sub zona unde urma sa pictam, evitand sa patam si partea din spate a bluzei, in cazul in care vopseaua ar fi trecut prin tesatura.


Eu am desenat pe o hartie transparenta (sau hartie de copt) cele doua personaje, apoi l-am decupat cu un cutter pe Porchita, urmand sa obtin un sablon.
Nu mi-am dat seama ca este mult mai util sa-i desenez individual, pentru a obtine doua sabloane, asa ca desenul lui Gerard a asistat cand l-am pictat pe Porchita.


Cu o pensula tip burete am tamponat, cu vopsea roz, deasupra sablonului conturului lui Porchita.



Cand a fost gata, am grabit procesul de uscare, cu ajutorul unui feon.


Urmand aceeasi pasi, l-am realizat pe Gerard.
Pentru ca in etapa realizarii lui Porchita, nu mi-a dat prin cap sa fixez cu scotch, sablonul, am intervenit sa tin de el, sa nu se miste.
Varianta mult mai buna a fost sa-l fixez de tricou. Merge si cu banda dublu adeziva pusa intre tricou si sablon.




Pentru ca nu am sters bine buretele dupa ce l-am spalat de vopseaua roz, am obtinut un Gerard cu diferite nuante de gri, iar domnul CTC mi-a subliniat faptul ca a iesit mai inchis decat in carte. Mda... ce pot zice? Mai pot sa comentez, cand copilul avea dreptate?
Important este ca invatam din greseli.


Buuun!
A venit partea cea mai "usoara", in care eu am pictat conturul cu negru, iar el si-a facut rost de o activitate, pe covor, ce implica o duzina de masinute.


Am avut senzatia ca a trecut o vesnicie pana sa finalizez cele doua personaje, iar pentru bulele cu text am apelat la dragul meu sot, si l-am rugat sa nu vina acasa fara sa-mi ia un marker negru, special pentru textile, pentru a scrie textul.
S-a conformat.
A cautat si a traversat jumatate de Bucuresti, dar a luat... singurul disponibil, care s-a dovedit a fi prea gros, asa ca am apelat tot la pensula si la rabdarea mea de chinez. :)))

Cand a fost gata, pustiul a grabit iar procesul de uscare, cu ajutorul feonului.


Ah, si bineinteles, la final, artistul isi semneaza opera de arta!





Pentru o spalare la 40°C, necesita sa fie calcat conform instructiunilor de pe tubul de vopsea pentru textile.

Voi ce personaje preferate din carti aveti?


Calendar advent: 11 decembrie 2018

$
0
0
11 decembrie:
"Tracks in the snow" de Wong Herbert Yee

"Just outside my window,
There are tracks in the snow.
Who made the tracks? Where do they go?"

Dupa o ninsoare proaspata, o fetita urmareste urmele descoperite in zapada de afara, realizand intr-un final ca sunt chiar urmele ei, lasate cu o zi inainte. Exact ca "Ziua in care a nins" scrisa de  Ezra Jack Keats, si aceasta este o carte ce sarbatoreste iarna si micile bucurii ale descoperirii zapezii, fiind perfecta pentru micii cititori.



Activitatea propusa a fost de a descoperi si identifica urmele din zapada.
Am selectat o parte din figurinele animalelor salbatice, ce pot fi intalnite in padure. Alaturi de carduri am lucrat la dezvoltarea limbajului, am facut asocieri si descoperiri foarte interesante.
Zapada a fost realizata din amidon de porumb si balsam pentru par, reteta fiind ca cea folosita pentru inghetata realizata aici. Este un aluat tip plastilina, mult mai fina dar ceva mai sfaramicioasa decat clasicul aluat din apa, faina si sare.







Calendar advent: 13 decembrie 2018

$
0
0
13 decembrie:
"Minunea de Crăciun a lui Jonathan Toomey" de Susan Wojciechowski

"Jonathan Toomey este cel mai bun cioplitor în lemn din vale. Dar este întotdeauna posac și morocănos. Zâmbește rareori și nu râde niciodată. Nimeni nu știe că o batistă de dantelă, o păturică albă de copil și o schiță în cărbune a unei femei care ține în brațe un prunc nou-născut zac părăsite într-un sertar pe care Jonathan Toomey nu-l mai deschide deloc. Dar într-o zi de început de iarnă, văduva McDowell împreună cu băiețelul ei, Thomas, îi bat la ușă cu o rugăminte pe care numai el le-o poate îndeplini."



Activitatea propusa pentru aceasta carte a fost de a intelege ce inseamna meseria de cioplitor.
Eu nu am avut la dispozitie lemn si unelte specifice pentru cioplit, dar am incercat sa improvizez pentru a-i fi mai usor sa inteleaga conceptul in sine.
Cu o mini dalta si o bucata de material (conceput special pentru realizarea manuala a stampilelor) m-am gandit ca-i va fi mult mai usor sa "ciopleasca", fiind mult mai moale.

L-am ajutat si i-am arata ce presupune, cum sa tina in mana sa evite sa se taie, fiind destul de ascutit instrumentul metalic.
A fost nevoie de doua intepaturi pentru a intelege foarte bine cum sa foloseasca mini dalta fara sa se raneasca. Prima data a sangerat cat gamalia unui ac, dar am fugit repede la baie si si-a spalat degetul cu apa si cu sapun, iar a doua oara nu s-a lasat cu varsare de sange ci doar surpriza ca si-a dat in deget.

In prima faza, l-am intrebat ce si-ar dori sa "ciopleasca" si mi-a spus ca un A de la Adrian. :) Si-a facut singur schita pe o coala de hartie, apoi a trecut la treaba dupa ce i-am desenat eu un A grasan.





A doua incercare a fost fara pic interventie din partea mea, nici la etapa de creatie si nici la cea a productiei. Chiar nu a existat nici un incident in care sa se raneasca. Cele doua intepaturi la deget, fiind in primele 2 minute de cand a pus mana pe mini dalta.



Am fost placut surprinsa de cata dedicare si concetrare a putut sa dea dovada. Si acest lucru s-a vazut cand a aparut varful limbii in coltul gurii. :)


La final, curatenie la locul de munca, punand in practica prinderea tip penseta, pentru a strange micile resturi cazute de pe masa.


Calendar advent: 12 decembrie 2018

$
0
0
12 decembrie:
"Owl Moon" de Jane Yolen

Este o carte pentru copii scrisa in 1987 de Jane Yolen si ilustrata de John Schoenherr, ce a castigat numeroase premii, cel mai important fiind medalia Caldecott pentru ilustratii.

Sa mergi sa descoperi bufnite intr-o noapte rece de iarna, este un exercitiu de rabdare si rezistenta. Copilul din poveste invata aceste lectii dar este raplatit cand vede de aproape o bufnita mare si frumoasa. Exact ceea ce pornise sa caute, alaturi de tatal sau.



Activitatea propusa a implicat pictura. Scene din carte au fost redate prin viziunea proprie a micului artist.
Mi-a parut atat de simpatic atunci cand mi-a cerut rosu, eu nu remarcasem aceasta mica pata de culoare din carte, insa el a dorit sa faca fesul copilului.






Calendar advent: 14 decembrie 2018

$
0
0
14 decembrie:
"The Emperor's Egg" de Martin Jenkins

O carte cu ilustratii fermecatoare, ce prezinta fapte fabuloase despre cel mai devotat tata.
Iti poti imagina cum este sa-ti petreci o iarna afara, in Antarctica, fara sa mananci nimic? Exact asta face pinguinul imperial, mai exact masculul, cand are grija de ou timp de doua luni.



Dupa ce am aflat povestea impresionanta a pinguinilor imperiali am pregatit o activitate de identificare forme geometrice folosing carduri cu pinguini.





Se pare ca jocurile de rol de la cartile trecute, i-au starnit pofta lui Adrian, sa reconstiuim scene si cu pinguinii. Asa ca la propria-i initiativa, a facut iar uz de vata din bumbac, de apa pictata pe un carton preluata din sertarul cu animalele polare, si am repus in scena cum se strang pinuinii pentru a se incalzii, sau cum inoata prin apa pentru a prinde pesti. Eu eram pinguinul si il urmaream pe el, pestele sa il prind pentru a ma hrani.
A fost tare distractiv.







Calendar advent: 15 decembrie 2018

$
0
0
15 decembrie:
"In asteptarea lui Mos Craciun" poezii si colinde

Am citit, am cantat, am ascultat CD-ul cu colinde iar eu am retrait cu asa emotii anii copilariei cand am recitat "Iarna pe ulita" sau colindele de Craciun.

Am plecat sa colindam,
Domn, Domn, sa-naltam,
Cand boierii nu-s acasa,
Domn, Domn, sa-naltam...





De o saptamana stam in casa, cu aerosoli, siropuri, si o tona de medicamente, de zici ca-i farmacie in sufragerie. Nici nu mai stiu de cand nu am fost atat de mult timp bolnava, iar el cred ca toata viata lui nu a avut parte de medicamente cat a primit din octombrie in coace. Cred ca ma apuca depresia, noroc cu acest calendar advent ca ma scoate putin din rutina.

De data aceasta am creat impreuna un joc ce presupune numaratul si manuirea obiectelor mici, adica dezvoltarea motricitatii fine cu ajutorul nasturilor.

Eu mi-am facut omul meu de zapada dintr-un bat de lemn si putin carton, iar el si-a creat propriul om de zapada, de la desenat, decupat, lipit, pana la implicarea materialului obtinut, in jocul ce l-am jucat mai bine de jumatate de ora.






Ce presupunea jocul?
Sa dam cu zarul pe rand si ce aveam pe zar atatia nasturi trebuia sa pozitionam pe batul omului de zapada.
Spre final, sau mai bine zis cand a inceput sa se plictiseasca, pustiul meu a inceput sa triseze... Mda,  si imi pozitiona mereu zarul cu 6, iar lui cu 1. :)))






Calendar advent: 16 decembrie 2018

$
0
0
16 decembrie:
"Alfie's Christmas" de Shirley Hughes

Avem o colectie serioasa cu Alfie, pentru ca il iubim mult. Carticica de Craciun nu putea sa lipseasca, pentru ca in ea sunt cuprinse foarte frumos momentele ce graviteaza in jurul Craciunului. Calendarul aldevnt al lui Alfie, impachetarea cadourilor, impodobirea bradului, colindele si scrisoarea catre Mos Craciun fac parte din tot acest ansamblu.

L-am intrebat pe pusti daca doreste sa-i scrie si el o scrisoare lui Mos Craciun, si mi-a spus ca nu, sa fie surpriza, o sa vada cand le deschide. :)



Am impodobit si noi cativa braduti din carton reciclat, folosind sfoara si bilute mici colorate.
Activitatea a presupus infasurarea sforii verzi pe decupajul triunghiular al cartonului, apoi lipind globulete rosii din pom-pom si in varf unul mare galben pe post de stea.









Calendar advent: 17 decembrie 2018

$
0
0
17 decembrie:
"Un dar de Crăciun pentru Horațiu Chifteluță" de John Burningham

"E Ajunul Crăciunului și e foarte târziu. Moș Crăciun a împărțit darurile tuturor copiilor și s-a întors acasă cu sacul gol… O, ba nu! Sacul nu-i gol. A mai rămas un cadou, cel pentru Horațiu Chifteluță, un băiețel care locuiește într-o colibă din vârful muntelui Dura Vura, aflat tare, tare departe.

Nimic nu-i imposibil, nici prea departe pentru Moș Crăciun și acesta este, poate, un dar pe care Moșul ni-l face tuturor: nu renunțați, nu vă dați bătuți! Chiar dacă muntele pe care trebuie să urcați se află tare, tare departe, nu înseamnă că nu puteți ajunge în vârf!"



Pentru activitatea aferenta cartii am pregatit un puzzle. Insasi designul interior al cartii m-a inspirat pentru acesta, preluand doua pagini. Mi-a fost usor sa il pregatesc pentru ca am avut doar de tiparit, laminat si decupat doua pagini A4.

Pe langa identificarea formelor si pozitionarea lor, am lucrat putin si la dezvoltarea limbajului, numind fiecare mijloc de transport, care merge mai repede, care pe pamant sau in aer. S-au iscat multe discutii in baza acestui puzzle.





La final, cu ajutorul cartii a verificat daca a fost realizat corect.



Calendar advent: 18 decembrie 2018

$
0
0
18 decembrie:
"Nills" de Gabriel Poenaru

"O poveste înduioșătoare despre bunătate și importanța naturii."

Aceasta carte m-a facut sa retraiesc un moment petrecut in urma cu vreo 8-9 ani. Si este atat de aproape de povestea din carte, incat mi-au dat lacrimile cand am citit-o prima data.
Intamplarea noastra s-a petrecut intr-un weekend de vara, eram cu sotul pe drumul de coborare de pe Vf. Gaina, cand am oprit masina si am dorit sa vedem raul si imprejurimile.
Stateam pe drumul principal, eu mersesem mai repede iar sotul ramasese cam vreo 10-15 metri in urma mea, cand s-a auzit un zgomot foarte puternic si am vazut cum vine un trunchi de copac de pe versant.
Am inmarmurit.
Norocul nostru a fost ca a cazut intre noi si s-a infipt perpendicular pe drum, devenise ca o bariera intre noi. A fost ingrozitor de infricosator si acum parca simt ca imi bate inima la fel de tare ca atunci.
Dupa ce am sarit peste trunchiul cazut, am fugit spre masina. Se auzeau drujbe si am remarcat mai multi copaci taiati ce cazusera in rau. Nu era nici un semn de atentionare, nimic ce sa interzica trecerea... Am intors masina si am coborat pe alt traseu, stiu doar ca parca vedeam versanti intregi defrisati, tristi... goliti de paduri.
Sunt tare curioasa, oare cum arata in prezent zona respectiva?



In timp ce citeam, am facut o mica pauza sa fug sa-mi suflu nasul (ca de 2 saptamani sunt praf) iar la intoarcere imi gasesc strumful sforaind iar cartea ii cazuse pe fata. Facea o gluma! :)))



Ca activitate, m-am gandit ca jocul sunetelor ar fi potrivit. Mai exact, sa identifice siluetele si apoi cu ce litera incepe numele fiecarui animal. Am ales sa fac designul cu animale salbatice, ce se regasesc in padure.
A lipit abtibilduri cu litere in dreptul fiecarei siluete.




Calendar advent: 19 decembrie 2018

$
0
0
19 decembrie:
"Din fericire" de Remy Charlip

"Cartea este povestea ilustrată și plină de umor a unui băiețel plecat spre o petrecere-surpriză. Călătoria lui este un amestec de evenimente fericite și nefericite care fac deliciul copiilor, întotdeauna dornici să o mai asculte încă o dată și încă o dată."





Pentru aceasta carte nu am pregatit o activitate anume, ci pur si simplu am vorbit despre incidentele din ultimele zile, despre momentul in care, din nefericire am racit amandoi, dar din fericire in prezent el este bine, insa, din nefericire ne-a cam tinut in casa si nu am putut sa ne bucuram de zapada de afara, dar din fericire vom merge la bunici si vom putea sta mult mai mult afara in curte... din nefericire nu am avut cum sa cumparam cadouri prea multe dar din feircire exista posibilitatea cumparaturilor online... si tot asa am povestit si ne-am amuzat teribil.

Calendar advent: 20 decembrie 2018

$
0
0
20 decembrie:
"Halibut Jackson" de David Lucas

"Halibut Jackson este o persoană foarte timidă care preferă să nu fie observată, așa că își face haine pentru a se potrivi cu împrejurimile. Când este invitat la o petrecere la Palat, descopera că este o petrecere in grădină. Un costum de argint și auriu cu bijuterii va fi cu siguranță văzut. Dar toti il admira extraordinar, iar lumea lui devine un loc mai interesant, plin de culoare!"





Pentru activitate ii multumesc Evelinei Sturzu pentru ideea de a crea un Halibut Jackson din plastic si de a ne juca prin toata casa cu el.
Am mers pe rand si l-am pus prin diferite locuri urmand sa il cautam. Doamne, cat am putut sa radem si sa ne distram.






Calendar advent: 21 decembrie 2018

$
0
0
21 decembrie:
"The Shortest Day: Celebrating the Winter Solstice" de Wendy Pfeffer

"Începutul iernii este marcat de solstițiu, cea mai scurtă zi a anului. Cu mult timp în urmă, oamenii s-au temut când au observat ca in ziua respectiva erau mai puține ore de soare decât cu o zi înainte. De-a lungul timpului, ei și-au dat seama că într-o anumita zi, în fiecare an soarele a început să se îndrepte din nou spre ei. Acea zi este pe 21 decembrie, ziua cea mai scurta din an."


Inca din stravechi timpuri, celebrarea soarelui, a luminii se facea prin diverse metode.
Noi am ales sa facem o lampa, mai exact, sa deseneze pe o vaza din sticla iar in interior sa puna o lumanare (electrica, sa nu se arda).
Am discutat despre solstitiu si despre anotimpuri, despre rotatia pamantului in jurul soarelui fiind cea care ne ofera cele 4 anotimpuri (in zona noastra).





Calendar advent: 22 decembrie 2018

$
0
0
22 decembrie:
"Cotoi cu palarioi se intoarce" de Dr. Seuss

"Sally și fratele ei sunt din nou singuri acasă și chiar ar vrea să-și termine treaba. Și nu-i deloc vina lor că n-au reușit. Păi cine credeți c-a venit? Ați ghicit! Cotoi cu pălărioi, care nici măcar nu era singur: de data asta a scos din pălărie și o ceată de pisicuți zurbagii. Mai departe nici nu-mi vine să povestesc ce s-a întâmplat — a fost un tărăboi nemaipomenit."




Pentru activitate am pregatit sa facem o palarie ca cea a lui Cotoi. Am decupat din carton cateva fasii albe si rosii, pe care am scris literele din numele pustiului.
El a urmat sa-si identifice si sa-si creeze numele pe palarioi.






Viewing all 402 articles
Browse latest View live